ROMEXPO SA, alaturi de partenerii sai, Camerele de Comert si Industrie din Romania, Guvernul Romaniei si Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru IMM-uri, au organizat in intervalul 14-16 martie, IMM Forum, un eveniment dedicat sectorului IMM-urilor din tara noastra.
Evenimentul a fost organizat sub forma unui forum, oferind posibilitatea reprezentantilor companiilor de a discuta direct cu autoritati si institutii de profil. Workshopurile si seminariile sustinute de catre expertii in domeniu si-au propus sa contribuie la sprijinirea unui mediu competitiv prin dezvoltarea spiritului antreprenorial.
Forumul IMM 2012 a reprezentat un tur de forta al sectorului IMM-urilor si a fost inaugurat in prezenta premierului domnul Mihai Razvan Ungureanu, a reprezentantilor institutiilor si organizatiilor publice si private de profil, care s-au aflat timp de 3 zile fata in fata cu reprezentantii ai IMM-urilor din toata tara.
Pe parcursul dezbaterilor, au fost atinse subiecte si teme generale precum:
- Atitudini pentru a da curaj antreprenorilor romani
- Stimularea accesului la finantare
- Incurajarea spiritului creativ si inovator al IMM-urilor si cresterea competitivitatii acestora
- Dezvoltarea antreprenoriatului romanesc in randul tinerilor
- Antreprenoriatul feminin
- IMM-urile, partener si contribuitor in relatia cu statul
- Romania - Brand antreprenorial
- Aflat la prima editie, IMM Forum 2012 a reunit un numar de 22 expozanti, auditoriul inregistrand peste 500 de reprezentanti din mediul de afaceri romanesc, fapt ce confirma atat succesul editiei, cat si necesitatea organizarii de evenimente care sa impulsioneze si sa sustina acest sector.
Descarcati prezentarile COMPLETE din cadrul IMM FORUM 2012 AICI
Prezentari IMM Forum 2012, idei generale:
Alina Serban, Vodafone: "Exista nevoi diferite de comunicare in interiorul unei companii. Acestea sunt acum adresate mai mult din prisma serviciului decat din prisma nevoii de comunicare a angajatului, printr-un mix de abonamente plus extraoptiuni. Vodafone vine cu o noua abordare in piata analizand profilul de consum al utilizatorului. Telefoanele de tip Smartphone sunt din ce in ce mai importante pentru utilizatori, insa preturile lor nu sunt intotdeauna accesibile tuturor angajatilor dintr-o companie. Vodafone doreste ca fiecare angajat dintr-un cont de business sa poata avea acces la un telefon."
Andreea Paul: "IMM-urile din Romania au fost calite de focul crizei. Le admir. Avem cu totii de invatat de la ele. Nu au renuntat. In cei 3 ani de criza economica severa s-au infiintat cu peste 30.000 de firme mai mult decat au fost desfiintate. Cresterea economica de 2,5% din anul trecut a oferit un nou imbold antreprenorilor. Numarul firmelor care au aparut pe piata a fost de doua ori mai mare decat al celor care au fost desfiintate."
Andreea Paul, despre Programul pentru tinerii debutanti in afaceri: "Se acorda fonduri nerambursabile de pana la 10.000 euro, dar nu mai mult de 50% din valoarea planului de afaceri. Fondul National de Garantare ofera garantii pentru creditele necesare realizarii planului de afaceri, in proportie 80% din valoarea creditului, dar nu mai mult de 80.000 euro. Noul angajator este scutit de la plata contributiilor de asigurari sociale pentru maximum 4 angajati, dar este obligat sa angajeze cel putin 2 persoane. 1.100 beneficiari eligibili in anul 2011, din 1.256 dosare depuse in cadrul programului. Bugetul alocat in anul 2012: 21 milioane lei. Beneficiari in anul 2012: 215 aplicanti pana in prezent, de la debutul programului, la 15 februarie. "
Andreea Paul, despre rolul femeilor in afaceri: "40% din totalul companiilor din Romania aveau o femeie manager in anul 2009, fata de 29% in anul 2006"
Prof. univ. dr. ing. Anton Hadar: "Parteneriatul de succes al IMM-urilor, in economia bazata pe cunoastere, care trebuie sa functioneze intr-o continuitate si complementaritate permanenta, este cel in care universitatea asigura educatie, cercetare, inovare si executie, cu finalitati in valori adaugate reale, palpabile, capabile sa asigure bogatia nationala."
Daniel Visoiu, Venture Connect: "Antreprenorii trebuie sa devina mai bine informati si experimentati"
Florin Banateanu, CIS, despre IMM-urile din Romania: "Acestea reprezinta 99,6% din totalul companiilor, aduc circa 70% din PIB si asigura 60% din totalul salariatilor".
Noble Manhattan Coaching, despre coachingul in mediul antreprenorial: "Peste 93% dintre managerii care au beneficiat de coaching il recomanda si altora. Domeniile in care coachingul se dovedeste cel mai eficient sunt: comunicare si inteligenta emotionala; suport in managementul schimbarii; cresterea eficientei manageriale; managementul timpului; echilibru munca/viata personala; retentia talentelor; performanta echipelor; profitabilitatea companiei"






